Spațiul verde de pe dala de beton

Scurtă descriere: Proiectul a constat în realizarea unui document cu rol consultativ pentru ViitorPlus – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă (www.viitorplus.ro), ce a tratat posibilitatea plantării unor arbori deasupra unei stații de metrou, aproape de Parcul Bazilescu, București, unde exista odinioară un scuar cu arbori monumentali. Arborii au fost tăiați, iar autoritățile locale nu au mai fost de acord cu plantarea altor arbori, pe motivul că rădăcinile vor afecta structura metroului.

Perioada de desfăşurare: aprilie-mai 2010

Rolul AsoP Romania – Filiala București: AsoP București a avut rol de consultanță în problema ridicată de Mircea Ilie – Vicepreședinte al Asociației Viitor Plus. Proiectul a constat în: documentație, exemplificări și recomandări, în urma cărora a fost elaborat un document compus din două secțiuni: prima secțiune urmarește clarificarea teoretică a sistemului radicular al arborilor în situații asemănătoare celei descrise, în timp ce a doua secțiune abordează aplicarea practică, exemplificată cu un studiu de caz: Jardin Atlantique din Paris, un spațiu urban aflat deasupra stației Gare de Montparnasse din Paris.