Hanna Biró la Conferința AsoP România 2018: 20 de ani de peisagistică din perspectiva unui tânăr profesionist din România

Cluj2018 Hanna Biro asop.org.ro 768x542

Hanna Biró va vorbi despre 20 de ani de peisagistică din perspectiva unui tânăr profesionist din România în cadrul Conferinței AsoP România 2018 “PEISAGISTICA – EDUCAȚIE ȘI PROFESIE” pe 2 martie 2018 la Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei (ICHAT), Amfiteatrul Verde, din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca.

Hanna Barbara Biró, inginer diplomat specializat în peisagistică, a absolvit studiile universitare în cadrul Facultății de Horticultură a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București în 2007. A studiat apoi Amenajarea Teritoriului și Dezvoltare Regională, în cadrul unui program de master la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” București, iar în momentul de față este studentă la Universitatea Sapientia, unde urmează un program de master Comunicare și relaţii publice.

După terminarea studiilor universitare a lucrat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor în calitate de consilier al ministrului pe probleme de urbanism, dezvoltare regională și proiecte europene. Ulterior a activat timp de un an în cadrul Consiliului Județean Harghita ca parte a biroului Arhitectului Șef.
În paralel cu activitatea desfășurată pentru Consiliul Județean a început să lucreze ca asistent universitar al domnului dr. Albert Fekete la Secția de Horticultură a Universității Szent István, învățământ la distanță, la Miercurea Nirajului în Județul Mureș.

În 2008 a participat la înființarea firmei de proiectare peisagistică West Con Consulting, unde lucrează în prezent cu mare elan și bucurie alături de ing. peis. Radu Matei și alți peisagiști din țară, în cadrul unor proiecte de regenerare urbană, parcuri, spații publice și restaurare de grădini ale castelelor din Ardeal, în colaborare cu dr. Albert Fekete și echipa lui.

Conferința AsoP România 2018 “PEISAGISTICA – EDUCAȚIE ȘI PROFESIE” este organizată în perioada 1-2 martie 2018 în Cluj-Napoca de Asociația Peisagiștilor din România – AsoP  alături de filialele sale teritoriale: Nord-Vest, Vest și București-Ilfov în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-NapocaFacultatea de Horticultură și Societatea de Horticultură şi Silvicultură din Transilvania (SHST).

Mai multe detalii despre eveniment aici. Pentru înscrieri vă rugăm să accesați următorul link