Asociația Peisagiștilor din România – AsoP, Filiala Teritoriala Vest anulează Registrul Local al Spațiilor Verzi, în forma sa incompletă (15%) și neactualizată (1999-2001) elaborată de către Primăria Municipiului Timișoara

Curtea de Apel Timișoara a respins recursul Consiliului Local Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 385/2019 prin care s-a hotărât anularea HCL nr.459/2017 privind aprobarea Registrului Local al Spațiilor Verzi din Municipiul Timișoara și obligarea la constituirea Registrului Local al Spațiilor Verzi, actualizat (https://www.facebook.com/asopvest/posts/2137327936372327).

În consecință:

– În momentul acesta, Timișoara nu mai are Registrul Local al Spațiilor Verzi;

– Necesitarea elaborării Registrului Local al Spațiilor Verzi în formă actualizată devine PRIORITARĂ pentru asigurarea calității mediului de viață, inclusiv pentru dezvoltarea proiectelor locale;

– Spațiile verzi din Timișoara rămân sub protecția legii prin:

– Articolul 71. (1) Schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. (OUG nr. 195/2006 privind protecția mediului).

– Art. III. – Până la realizarea registrelor locale ale spațiilor verzi, schimbarea destinației spațiilor verzi definite ca atare în Legea nr. 24/2007 poate fi făcută doar pe baza unor documentații de urbanism legal aprobate, care să stabilească și lucrările de utilitate publică necesare. (Legea nr. 313/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane).

Mulțumim avocaților noștri Iuliana Mihalciuc și Victor Fercea.

 

 

http://www.tion.ro/primaria-timisoara-a-ramas-fara-registrul-local-al-spatiilor-verzi-peisagistii-au-reusit-sa-l-anuleze-in-instanta/2355954

 

http://stiridetimisoara.ro/peisagistii-au-anulat-in-instanta-registrul-spatiilor-verzi-primaria-e-obligata-sa-l-refaca_4228.html