Albert Fekete la IFLA Europe 2017: Regionalitate în educația de arhitectura peisajului, cercetare și activitate profesională – un studiu de caz Est-European

Albert Fekete

Albert Fekete va vorbi despre Regionalitate în educația de arhitectura peisajului, cercetare și activitate profesională și va prezenta un studiu de caz Est-European în cadrul Conferinței IFLA Europe 2017, pe 1 iunie la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) din București.

Albert Fekete este arhitect peisagist diplomat, șef al Departamentului de Arta Grădinilor, Decan al Facultății de Arhitectura Peisajului și Urbanism al Universității Szent István. Este un practician activ cu experiență europeană în proiectare, având din 2000 propriul birou în Budapesta / Ungaria (Lépték Terv Landscape Office) și din 2007, AB PLAN Design Office în România. Albert lucrează de asemenea în Germania, Olanda și Spania, realizând peste 50 de proiecte de spații libere și amenajarea peisajului. Este membru al comitetului de conducere al Asociației Ungare a Arhitecților Peisagiști. Fiind coordonator al mai multor proiecte de cercetare în ultimii 15 ani are și o bogată experiență științifică. A fost premiat printre altele la mai mult de 15 competiții de proiecte și a câștigat mai multe premii internaționale precum „Landscape Architect of the Year 2012” și „Landscape Architect of the Year 2017” (împreună cu echipa Lépték Terv Landscape Office) în Ungaria și premiul „Europa Nostra Prize” al Uniunii Europene în 2014.

Regionalitate în educația de arhitectura peisajului, cercetare și activitate profesională – un studiu de caz Est-European

Termenul de „arhitectura peisajului” a fost prima oară utilizat în 1840, iar cel de „architect peisagist” în 1862. Profesia, care există de peste 100 de ani în alte părți ale lumii, este una tânără în Europa de Est, iar profesia de arhitect peisagist este încă o profesie nouă. Baza științifică și practică a acestei specializări s-a dezvoltat ca o parte a arhitecturii în sensul ei larg, care în ultimii ani a evoluat într-o disciplină ce combină arhitectura, planificarea, protecția mediului, aspecte ale dezvoltării durabile, horticultura etc.

Conștientizarea socială a arhitecturii peisajului în țările Europei de Est a avut un start foarte lent și a crescut după anii 2000, sute de proiecte de spații publice fiind implementate în ultimii 10 ani. Scopul prezentării este acela de a oferi o scurtă privire generală asupra practicii profesionale – asupra educației prin cercetare și proiectare – a școlii ungare de arhitectura peisajului în cooperare cu asociația națională a arhitecților peisagiști, cu alți profesioniști sau cu asociații non-profesionale, cu scopul de a prezerva și de a dezvolta valorile culturale și de a crește impactul arhitecturii peisajului în Ungaria și România.

Conferința IFLA Europe 2017 “(UN)LIMITED LANDSCAPES: NO FENCE, NO OFFENCE” este organizată de IFLA Europe & AsoP Romania și filialele sale în cadrul evenimentului Conferința și Adunarea Generală IFLA Europe (1- 4 iunie 2017, București).

Mai multe detalii despre întregul eveniment (RO): http://asop.org.ro/comunicate/peisagistii-din-europa-se-reunesc-la-bucuresti/

Mai multe detalii despre conferință (EN): http://asop.org.ro/comunicate/peisagistii-din-europa-se-reunesc-la-bucuresti/