Nigel Thorne este arhitect peisagist acreditat (membru al Landscape Institute), specializat în peisaj și managementul proiectelor. El profesează ca peisagist consultant independent, preocupându-se în special de administrarea contractelor și implementarea proiectelor, în paralel luând parte la numeroase activități peisagistice premiate, atât în Marea Britanie cât și internaționale. Nigel a fost administrator al Landscape Institute timp de peste 15 ani, precum și președintele acestuia pe perioada 2006-2008. A fost ales președinte al IFLA Europe la începutul anului 2010 și a păstrat acest titlu până la sfârșitul anului 2013. El lucrează și predă atât în Anglia, cât și în afara țării, unde ține discursuri, prelegeri și seminarii în mod regulat cu scopul de a promova activitatea profesiei de peisagist. În anul 2016 a devenit coordonatorul proiectului finanțat din bani publici în valoare de 6,2 milioane de lire care urmărește conservarea patrimoniului Grădinilor Regale ale Brompton Cemetery din Royal London Borough of Kensington and Chelsea; proiectul nu urmărește doar restaurarea elementelor construite valoroase din punct de vedere istoric din cimitirul-grădină, ci și sporirea importanței acestui spațiu public unic pentru locuitorii din zonă dar și pentru vizitatorii din lumea întreagă. Nigel este administrator și membru al consiliului de conducere al Architect’s Benevolent Society, reprezentând Landscape Institute și membru al London Advisory Committee of Historic England.
Sistemele verzi – ce s-a întâmplat, de fapt? – O privire critică asupra celor 30 de ani de așa zisă practică peisagistică durabilă
Titlul acestei conferințe, “(Un) Limited Landscape: no fence, no offence”, a provocat semne de întrebare suplimentare referitoare la abordarea preamăritului sistem verde în cadrul dezvoltării contemporane din punctul de vedere al peisagisticii. Oamenii sunt singurii vinovați care ne încarcă universul cu limitări de genul frontierelor administrative și granițelor, și care, totodată, au definit cu exactitate poziția noastră în ziua de astăzi referitoare la țara, poporul, cultura și comunitatea în care trăim. Peisajele nu reflectă nicidecum asemenea delimitări și totuși, încercările noastre de a ajunge la o soluție de dezvoltare coerentă a sistemelor verzi încă dau greș.
Poate că acest lucru nu este deloc surprinzător, totuși. Rar se întâmplă ca profesioniștii din domeniul mediului construit să ajungă să comunice în adevăratul sens al cuvântului și să colaboreze în așa fel încât să reușească să implementeze fragmente prin care să obțină în final un sistem verde holistic și funcțional. Simplele conexiuni dintre elementele vegetale nu reușesc să respecte și să se încadreze corespunzător în sistemul verde din care acestea fac parte, în vederea creării comunităților și dezvoltării unor spații în care oamenii să își dorească cu adevărat să trăiască, să lucreze, să viziteze, să se relaxeze și să se bucure de viață.
O scurtă căutare pe Wikipedia ar sugera că ideea de sistem verde în cadrul dezvoltării contemporane a fost, într-un fel sau altul, „formulată” de către americani în urmă cu aproximativ 30 de ani; o ipoteză interesantă, însă cât se poate de suspectă. Oamenii erau odată cei mai de seamă susținători ai sistemelor verzi „în viață”; respectând și lucrând pământul ca modalitate de a-și asigura traiul, folosindu-l cu înțelepciune pentru obținerea hranei, ca mediu pentru transport, protecție și practic pentru orice altceva. Pe măsură ce populația a crescut, respectul pentru propriul peisaj și mediu a scăzut și poate că acesta este motivul pentru care este sugerat faptul că sistemele verzi reprezintă o născocire recentă, în ideea unei abordări moderne cu privire la intervenția umană în vederea dezvoltării.
Dezvoltarea autentică a sistemelor verzi trebuie să fie atotcuprinzătoare; nu trebuie să fie un element complementar și nici opțional, ci o necesitate care să garanteze principii fundamentale pentru dezvoltare. Trebuie privit dincolo de frontiere pentru a constitui baza unei abordări cu adevărat holistice în ceea ce privește intervențiile umane viitoare în peisaj. Din cauza culturilor și a comunităților foarte diferite din care provin, oamenii par a se lupta continuu cu provocări de genul acesta. Poate că există, totuși, o luminiță la capătul tunelului?
Conferința IFLA Europe 2017 “(UN)LIMITED LANDSCAPES: NO FENCE, NO OFFENCE” este organizată de IFLA Europe & AsoP Romania și filialele sale în cadrul evenimentului Conferința și Adunarea Generală IFLA Europe (1- 4 iunie 2017, București).
Mai multe detalii despre întregul eveniment (RO): http://asop.org.ro/comunicate/peisagistii-din-europa-se-reunesc-la-bucuresti/
Mai multe detalii despre conferință (EN): http://asop.org.ro/comunicate/peisagistii-din-europa-se-reunesc-la-bucuresti/