Intervențiile asupra patrimoniului nu ar trebui să fie acțiuni simulate asupra obiectivului în sine, ci să continue cunoașterea asimilată din trecut în practicile actuale. Aceasta este ideea principală care s-a născut în cadrul proiectului Biserici înlemnite din Banat, un demers aflat sub egida AsoP Vest și început în 2013, unde dorința de a interveni asupra trecutului și gestionarea sa în prezent a creat nevoia asigurării unei baze de cunoaștere pentru viitoarele proiecte locale.
Anul acesta, în cadrul proiectului de restaurare a Bisericii de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Crivina de Sus (1676), se dorește valorificarea tehnicilor de construcție tradiționale ca activități independente indispensabile în protejarea patrimoniului rural. Acțiunea implică reactivarea mai multor meșteșuguri folosite în trecut (cioplirea lemnului cu barda, împănarea cu piatră uscată a fundației și realizarea șindilei), fiind executate de diferiți meșteri din zonele apropiate, dar mai important transmise persoanelor interesate (ucenici).
Totodată, prin acest demers, echipa proiectului va activa Centrul de Valorificare a Patrimoniului, Crivina de Sus (CEVA Patrimoniu), care va fi orientat înspre conectarea acțiunilor de protecție a patrimoniului rural la dezvoltarea localităților din microregiunea Făgetului, pornind de la cunoașterea și resursele locale.
Centrul de Valorificare a Patrimoniului de la Crivina de Sus se dorește a fi o infrastructură, de sine stătătoare, de analiză și intervenție în peisajul cultural al zonei, unde direcțiile de interes vor urmări trei linii mari:
- realizarea unei școli de meșteșug (direcție începută anul acesta),
- cercetarea și dezvoltarea peisajului productiv (tehnici agricole tradiționale, cercetare și inovație),
- educație pentru patrimoniu (implicarea activă a comunităților în protejarea patrimoniului).
Propunerea de concept a centrului a fost elaborată de arh. Ariana Țuțuianu, în cadrul proiectului de diplomă Casa meşterilor – Atelier de reactivare a tehnicilor şi materialelor de construcţii tradiţionale, Crivina de Sus, susținut la Facultatea de Arhitectură și Urbanism, UPT, 2018.
Mulțumim partenerilor: Institutul Național al Patrimoniului, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timișoarei, Mitropolia Banatului, Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș, Complexul Național Muzeal ASTRA, Primăria Comunei Pietroasa, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului, TVR Timișoara!
Nu ne pierdeți din vedere, suntem accesibili și de la mare distanță, pe pagina Facebook a proiectului!
Proiect co-finanțat de A.F.C.N.
#EuropeForCulture