Ediţia din anul 2018 a Conferinței Spațiul Public, organizată de către Asociația Peisagiștilor din România, Filiala Teritorială Vest a abordat tema administrării rețelelor locale de spații verzi, cu o atenție deosebită acordată ARBORILOR, cei care au un mare impact asupra microclimatului și ecosistemului local, cu asigurarea de beneficii ecosistemice multiple.
Ca răspuns la practicile defectuoase aplicate vegetației urbane, o componentă importantă a acestei conferințe au fost atelierele practice METODE ȘI TEHNICI DE ÎNTREȚINERE A ARBORILOR. Ateliere au fost susținute de importanți specialiști din țară și străinătate, care au abordat subiecte precum lucrările aplicate coronamentului, lucrările de profilaxie, cât și de protecția arborilor în contextul șantierelor și în proximitatea rețelelor edilitare s.a.
Astfel pentru informarea și educarea de specialitate în direcția prevenirii pe termen scurt, mediu și lung (strategii) a practicilor eronate asupra vegetației urbane s-a conturat ideea realizării unui atelier aplicat, susținut de către Alexandru Purcaru, arborist certificat ISA (International Society of Arboriculture). Demonstrația a avut loc în Reșița la invitația autorității locale, prin Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public și Deszăpezire.
Link video YouTube: https://youtu.be/gHc4tG3Fr_Q
Mulțumim pe această cale Primăriei Municipiului Reșița pentru deschidere!
Mulțumim Pataki Farkas pentru materialul video!
Mai multe detalii cu privire la eveniment pe pagina oficială.
video: 2020, Pataki Farcaș
© 2020, Asociația Peisagiștilor din România, Filiala Teritorială Vest